sâmbătă, 23 februarie 2013

It’s Pilates time @ ONE Fitness!

Am descoperit de curand lumea plina de eleganta, dar puternica a Pilates-ului, sub indrumarea atenta a Adrianei Stanciu, trainer de baza la One Fitness.

Pilates-ul combina o serie de exercitii pentru stretching cu cele din Yoga si anume o respiratie adecvata coroborata cu mentinerea echilibrului in diferite ipostaze ale organismului. Intr-un cuvant, renasti.

A respira este esential. A respira corect este o arta. A respira corect datorita trainerului care te indruma sa faci exercitiile eficace este incredibil. Pentru ca trainerul reprezinta un izvor de sanatate pentru tine si o investitie pentru club. Mai mult, a respira la unison reprezinta o stare ZEN pentru cei preZENti. Concret, la Pilates, respiratia ampla si controlata se efectueaza in tot timpul exercitiilor.

Vei constata si tu faptul ca posturile se exerseaza incet si se insusesc in timp, necesitand un efort considerabil din partea fiecaruia. Acestea trebuie sa fie insotite neaparat de fixarea gandirii la executarea lor, subliniate de catre trainer la momentul oportun. Fara participarea psihicului, postura nu poate fi eficienta.

Exercitiile se fac in picioare, asezat, culcat, pe fata, pe spate si lateral. Asadar, caracterul exercitiilor au un efect deosebit asupra muschilor si organelor, efectul realizandu-se prin elongatii si contractii. Antrenarea in miscare lenta a articulatiilor are drept rezultat cresterea mobilitatii si elasticitatii lor, evitandu-se deformarile vertebrale.

Bineinteles ca relaxarea, inainte si dupa posturi, este obligatorie.

Dar ce se intampla prin imobilitate secventiala, exercitii fizice lente si cu posturi de durata?
Procesele fiziologice permit incetinirea uzurii organismului si amana imbatranirea, iar performantele se obtin in timp.

Scopul clasei de Pilates este de a-ti fortifica musculatura adiacenta coloanei vertebrale, fiind unul dintre cursurile de baza pe care il recomand tuturor.

Pilates cu Geo Bogdan, reintors @ ONE Fitness ..

Larisa, tanara receptionera de la club, m-a invitat sa particip dupa-amiaza si la cele doua clase de Pilates desfasurate in cursul saptamanii.

Trainerul George Bogdan, acest Guru al Binefacerii umane, s-a reintors de curand la ONE Fitness cu o noua experienta acumulata in vest pentru a o disemina oamenilor din est.

Mai precis, Geo ne explica pasii pentru fiecare exercitiu in parte, motivul/ele si optiunile pe care le avem la dispozitie pentru executarea corecta a exercitiilor.

La un regal de clasa, noi, asemeni supusilor regelui, suntem supusi unor pozitii care mai de care mai vitaminizante pentru corp.

De regula, fiecare exercitiu se repeta de 3-4 ori. Totodata am remarcat ca dupa fiecare serie, Geo ne indeamna sa crestem amplitudinea miscarii nitel mai mult decat la precedenta serie. Mai precis, de a ne forta dincolo de limitele care acum ni se par de neatins.

De exemplu, imaginati-va un submarin aflat la mare adancime in adancuri si ale caror nituri stau gata sa tasneasca din suporturile lor din cauza presiunii exterioare a marii ce invaluie submarinul. In aceasta postura ma aflu si eu din punct de vedere muscular in timpul orei de Pilates.

Mai mult, simpaticul Geo ne arunca pastile de umor deseori, in timp ce fiarele din noi se dezlantuie in proximitatea sa sau ne aflam intr-o scurta pauza de relaxare.

In plus, Geo scruteaza atent orizontul, incurajandu-i pe unii dintre participanti cu vocea sa ferma sa revina la pozitia corecta a exercitiului respectiv, sau felicitand persoanele care tind spre perfectiune. Concret, ne motiveaza sa dam tot ce avem mai bun din noi.

Cu antecedente corporal de nesanatoase in stilul de viata anterior (lombosciatica, rotula dreapta fisurata si BRS major la inima), ma rostogolesc pe salteaua vietii la Pilates, la propriu si la figurat.

Astfel ca, la finalul clasei, sunt mai flexibil de parca ar fi trecut un cilindru compresor peste subsemnatu’. Adica complet remontat pentru a parcurge autostrada sanatatii cu spor.